Se închide Centrul de Plasament de pe Delavrancea. Motivele sunt multe şi printre ele se numără şi amintirea unor evenimente picant – groteşti cu deja obişnuitul Nicoale Boitor în rol de erou principal. Se intâmpla înainte ca feţe bronzate de vânzători ambulanţi să bântuie prin Direcţie, cu deja celebrele costume Armany (aşa scrie pe etichetă, sic!) la preţ de 100 de euro. Se întâmpla pe vremea când mocasinii fostului şef de la Gârdani încă mai erau proaspeţi în memoria colectivă. Într-un ungher mai întunecat al unui birou de pe Delavrancea, Buddy Boitor îsi exersa talentele de Don Juan, înghesuind formele apetisante ale unei angajate. Doar că, neastâmpărati cum sunt, niste copii dădură năvală peste dânsul, care uitase în vâltoarea fierbinte a pasiunii să încuie uşa. Mirare şi oripilare. Aşa se face că, într-un suflet, copiii fugiră la şeful de centru de atunci, strigând “Doamne, ce păros e omu’ ăsta!…”