INEDIT. Pentru doua zile, comuna Ieud se afla in sarbatoare. O sarbatoare prin care batranii satului cinstesc traditia si istoria locului cu mare sfintenie. Pe langa atmosfera incarcata de spiritualitatea cinstirii, Codicele de la Ieud, este o manifestare unica in Romania! Mai multe pe InfoMM.ro, intr-un material semnat de Anca Popescu.

Tortionarii mei au fost condamnati la moarte

A fost arestat in 1949, dupa schimburi dure de foc cu oamenii Securitatii. Condamnat la 5 ani de inchisoare corectional, a “beneficiat” de celebra re-educare impusa de oamenii legionarului Turcanu. Gavrila Iusco s-a nascut in localitatea Sieu, la 24 iunie 1932. La varsta de 12 ani, a urmat cursurile liceului din Sighet. In 1949, a fost cooptat intr-o organizatie anticomunista formata din liceeni. De aici si pana la cosmarul urmatorilor cinci ani, nu a mai fost decat un singur pas. “Elev fiind, am aderat la organizatia anticomunista <Tanarul cuib>, condusa de Stefan Minica, un coleg de liceu. Miscarea se dorea o replica la organizatia ruseasca <Tanara garda>. In total eram opt persoane, care ne intalneam, pentru a pune la cale manifestatii. Toata lumea astepta venirea americanilor. Eram inarmati cu pistoale automate si cu pusti de tip ZB. In 16 aprilie ‘49, trei dintre noi am intrat in organizatia similara (ce cuprindea sase membri) condusa de Ioan Popsa si am inceput sa ne deplasam prin diferite localitati, pentru a evita sa fim descoperiti. Doua saptamani mai tarziu, pe cand mergeam de la Ieud la Dragomiresti, am innoptat la un morar, iar doi dintre noi s-au dus la Salistea cu o arma ce trebuia reparata de celebrul fugar Pasca, renumit pentru faptul ca tintea foarte bine. Ghinionul nostru a fost ca unul dintre cei doi colabora cu Securitatea si l-a turnat pe celalalt, care a fost arestat. In dimineata urmatoare, baiatul morarului ne-a anuntat ca ne aflam in vizorul Militiei. Am parasit moara imediat, fiind urmariti de noua oameni inarmati, condusi de plutonierul major Ardelean. Acestia au deschis focul in camp deschis. Noi am ripostat cu focuri de arma, in timp ce ne retrageam spre o padure. Nu au fost victime in nici una din tabere. Dupa intrarea in padure, au renuntat sa ne mai urmareasca si ne-am refugiat la Ieud, unde am beneficiata de protectia oamenilor. Insa fostul nostru camarad, Vlad Danila, ne-a tradat din nou, iar in data de 3 mai am fost reperati in casa lui Dumitru Dunca. Cladirea a fost inconjurata de zeci de securisti. Unul din noi a fost impuscat, iar altul a scapat, dupa ce a aruncat o grenada pe fereastra. Ceilalti am fost arestati impreuna cu familia gazda si dusi la sediul Securitatii din Sighet.

Dupa gratii

A doua zi au inceput arestarile masive in Ieud, iar reactionarii erau adusi in lanturi. Alaturi de Sapanta, Ieud era considerata printre cele mai reactionare localitati. Drept urmare, aici s-au facut primele colectivizari. La Sighet am fost batut de plutonierul major Toth, crezand ca eu am fost cel care a aruncat grenada. Toth era renumit pentru bataile pe care le aplica. Dupa doua saptamani ne-au transportat la Oradea. Acolo, in timp ce intram in beciurile Securitatii, s-au format doua randuri de militieni, care ne bateau cu cozi de matura. Au inceput anchetele, conduse de plutonierul Brudascu, ce traieste actualmente in Baia Mare. Stia tot despre mine, deci nu aveam motiv sa neg ceva. Dupa trei luni de ancheta, am fost dus la Penitenciarul Oradea. Era o inchisoare veche, de pe vremea lui Maria Tereza, cu tavane boltite si usi din grilaj. Asta ne permitea o comunicare cu detinutii din alte celule. Pentru a face rost de apa, scoteam gamelele pe culoar, prin grilaj si le trimiteam legate cu sfoara la detinutii din celulele vecine, spre capatul culoarului, unde se afla un bazin cu apa. Dupa ce se umpleau, le trageam in celula. Mancarea era oribila. Dimineata terci, la amiaza varza, seara varza. Am mancat atata varza de mi s-au umflat picioarele. Mai primeam la inceput si picioare de gaina, dar erau numai unghiile de ele. In noiembrie ‘49 m-au dus la Inchisoarea Cluj, unde am stat pana pe 5 ianuarie ‘50, cand am primit sentinta data de Tribunalul Militar Cluj, sectia I – condamnat la 5 ani de inchisoare corectionala (eram minor), pentru uneltire impotriva ordinii sociale.

Prima re-educare

La inceput am stat doua zile la Aiud, dupa care am fost dusi in vagoane de marfa, ca vitele, la Jilava. Aici stateam 200, intr-o camera mare, in care erau trei randuri suprapuse de priciuri pe doua laturi. Printre detinuti se gaseau multi generali si ofiteri superiori ai Armatei Romane. Dupa doua saptamani am fost mutat la Inchisoarea Targsor, unde se practica acel sistem de re-educare prin inocularea doctrinei comuniste tinerei generatii. Fiind o inchisoare de elevi (in jur de 500), regimul era ceva mai bland. Re-educarea se facea prin discutii in contradictoriu ce aveau loc de obicei in curtea inchisorii intre unii detinuti instruiti in acest scop (fratii Stoian si Livinschi) si ceilalti. Cei care se opuneau fatis intrau la izolare. Din Maramures au mai fost inchisi inca 15-20 de persoane, printre care Grigore Hotico, Stefan Deac, Gheorghe Bulacu, Ioan Dunca (Barbosu), un alt Gavrila Iusco. Eram cel mai mare lot de acolo. Intr-o noapte, cineva a evadat dintr-un atelier de tesatorie, iar pe cei ramasi ne-au batut bine si ne-au impartit in doua grupuri. Unii au mers la Canal si altii la Gherla. Am fost dus la Gherla, unde am avut parte de o noua etapa a re-educarii. Stateam cate 30 intr-o celula (patru fiind din Maramures).

Adevaratii tortionari

Calaii erau fratii Stoian si Livinschi (cate unul din fiecare fiind condamnat ulterior la moarte in <Procesul Pitesti>). Ne asezau pe jos strigand <Banditilor, criminalilor! Ati venit aici pentru a va reabilita.> Ca pedeapsa ne puneau sa stam cu mana ridicata si sa ne uitam fix la bec, sau sa stam toata ziua intr-un picior. Uneori stateam si noaptea. Apoi au inceput sa ne ia pe rand la bataie, pentru a marturisi tot ce presupuneau ei ca ascunsesem la ancheta. Atata te bateau, pana cedai. Cei care se confesau, erau considerati re-educati si treceau de partea tortionarilor, devenind calai. Tensiunea era asa de mare, ca unii au incercat sa se sinucida: unul si-a strapuns un ochi cu un ac, pierzandu-si vederea, altul si-a taiat venele, iar un altul a sarit peste balustrada, in plasa dintre etaje. Mai la sfarsit, mi-a venit randul si mie. Am declarat tot felul de lucruri despre oameni care stiam ca murisera. Timp de trei luni, am indurat cele mai injositoare momente. Ne puneau sa ne mancam excrementele din hardau. Pe un detinut l-a pus sa-si inghita propria urina. Uneori te bateau toata noaptea sau te dezbracau si te puneau sa stai intr-un picior cu hainele in spate.

Fiu de chiabur

Dupa perioada de re-educare am ramas la Gherla pana la terminarea pedepsei. M-am eliberat in mai ‘54 si am revenit la Sieu. Nu am mai gasit pe nimeni. Toata averea fusese confiscata (ai mei fiind considerati chiaburi) si nu a mai ramas decat locuinta”, ne povesteste Iusco, amintindu-si de cea mai trista perioada din viata. In anii ‘60 a absolvit Scoala Tehnica la Bucuresti si a revenit la Baia Mare, unde a lucrat aproape 25 de ani ca topograf la Institutul de Proiectari. S-a aflat permanent in vizorul securistilor, care intrau in locuinta sa la orice ora, fara nici o jena. Nu a fost singurul din familie care a avut de suferit de pe urma trecutului sau. Chiar si sotia, profesoara la un liceu baimarean, era urmarita de conducerea institutiei, pentru orice fleac.

„Cand am iesit din beciurile Securitatii Oradea, aveam hainele putrezite pe noi. Ne-au aliniat cu fata la un zid si militienii din spatele nostru zanganeau armele, mimand o executie. Atunci un taran din Borsa a scos o bancnota de o suta de lei, pe care a rupt-o si a impartit-o celor doua fiice ale sale, pe care si le inchipuia langa el. Se tacanise. Mai tarziu l-am intrebat de ce a facut-o si a zis ca a crezut ca ne lichideaza. Intr-o zi s-a aruncat pe geamul inchisorii din Oradea si a murit.”

In decizia data de Tribunalul Militar Cluj, se specifica faptul ca Gavrila Iusco e invinuit de comiterea mai multor infractiuni: crima contra ordinii sociale (pentru care a fost condamnat la 5 ani inchisoare corectionala, 3 ani interdictie corectionala si confiscarea averii); detinere ilegala de armament (pedeapsa fiind 3 ani de inchisoare corectionala) si tentativa de omor (pentru care a fost achitat). Conform legislatiei romanesti, a executat pedeapsa cea mai grea.

„In timpul re-educarii, unii nu mai suportau tensiunea si incercau sa se sinucida. Un detinut si-a strapuns ochiul cu un ac, pierzandu-si vederea, altul si-a taiat venele, iar altul s-a aruncat peste balustrada, in plasa dintre etaje.”