JAF ARMAT. In cursul acestei dimineti, o sucursala a Bancpost, situata in cartierul Vasile Alecsandri, din Baia Mare, a fost atacata de un barbat inarmat. Fara a purta cagula, ci doar o pereche de ochelari de soare fumurii, acesta s-a prezentat la ghiseul de schimb valutar, avand asupra sa un pistol si un carton pe care era scris „Da-mi banii sau te impusc!”. Imediat, casiera i-a inmanat toti banii pe care ii avea in casa, respectiv 60 milioane lei vechi, dupa care barbatul s-a facut nevazut.
Din primele cercetari, se pare ca este vorba de un barbat cu constitutie atletica, avand varsta de aproximativ 30 – 35 de ani. Camerele de surpraveghere existente in incinta au surprins momentul jafului. Inregistrarile video releva faptul ca barbatul a stat la rand, civilizat, fara a lasa impresia a ceea ce va urma sa faca. De asemenea, acestuia i-ar fi tremurat mana in care tinea pistolul, in momentul in care a amenintat-o pe casiera, ceea ce ar putea contura ideea ca nu s-a folosit de un pistol adevarat, ci de o replica.
Toata operatiunea a durat mai putin de un minut, interval de timp in care niciuna dintre persoanele aflate in sediul sucursalei nu a sesizat nimic suspect. Nici macar agentul de paza. In momentul in care barbatul i-a solicitat sec banii casierei, in banca se mai aflau doar doi clienti, sot si sotie. Acestia declara ca nu au sesizat cele intamplate, decat dupa ce hotul a fugit, iar casiera a anuntat faptul ca tocmai a fost jefuita.
Deocamdata nu se stie daca in acest caz au existat complici sau nu. Martorii oculari prezenti la fata locului afirma ca la iesirea din incinta sucursalei bancii, barbatul a traversat drumul, fugind in spatele magazinului Billa, aflat in apropiere. Vom reveni cu detalii si imagini de la fata locului.
Mai multe detalii intr-un material publicat de InfoMM.ro
Foto – Cosmin Mesaros