28

La DGASPC, sau cum o stiu mai toti, Protectia Copilului, de cand cu directorasul general de Gardani, se intampla, rand pe rand, toate grozaviile posibile. Uite asa si cu ultima veste venita dinspre aerul tare al Viseului. Din ograda caselor de tip familial de acolo, zice-se, a disparut, si acum tineti-va bine: o masina! Dusa, pesemne la reparat si uitata cu seninatatea celui care nu isi aminteste ca trebuia sa stinga tigara asezata pe coltul scrumierei… Bravo, fartate director general! Mor copii arsi de vii, cad la grea sarcina fete de 13 ani, se plimba pusti de 15 ani cu masinile institutiei prin fata sediului SRI pana le sudeaza de unele parcate regulamentar, se cumpara soda de rufe din Recea la pret de trufe frantuzesti, sefi de centre apropiati posterior matale sunt platiti sambete si duminici cand nu pot fi gasiti de fapt nici macar in cele 8 ore lucratoare lasate de codul muncii. Si inca multe altele, boier Nicolae si cred ca ti-ai dat seama ca stim o gramada de noutati. Le vine randul, ca si matale. Dar domnia sa Boitor e prea ocupat cu degustarea deliciilor resurselor umane ca sa mai aiba aplecare la maruntisuri de astea…
10
Se închide Centrul de Plasament de pe Delavrancea. Motivele sunt multe şi printre ele se numără şi amintirea unor evenimente picant – groteşti cu deja obişnuitul Nicoale Boitor în rol de erou principal. Se intâmpla înainte ca feţe bronzate de vânzători ambulanţi să bântuie prin Direcţie, cu deja celebrele costume Armany (aşa scrie pe etichetă, sic!) la preţ de 100 de euro. Se întâmpla pe vremea când mocasinii fostului şef de la Gârdani încă mai erau proaspeţi în memoria colectivă. Într-un ungher mai întunecat al unui birou de pe Delavrancea, Buddy Boitor îsi exersa talentele de Don Juan, înghesuind formele apetisante ale unei angajate. Doar că, neastâmpărati cum sunt, niste copii dădură năvală peste dânsul, care uitase în vâltoarea fierbinte a pasiunii să încuie uşa. Mirare şi oripilare. Aşa se face că, într-un suflet, copiii fugiră la şeful de centru de atunci, strigând “Doamne, ce păros e omu’ ăsta!…”