13
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost revocat din funcţie. Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii l-pea găsit pe acesta vinovat de abateri disciplinare. Totul a început de la faptul că magistratul maramureşean, în calitate de purtător de cuvânt, a dat declaraţii presei, mai precis, unui reporter AXA TV, în legătură cu cazul mitei de la Penitenciar. Aceasta i-a atras o reclamaţie la CSM, în urma căreia procurorul a fost sancţionat. Hotărârea nu este definitivă, Ioan Brisc având posibilitatea căilor de atac.
Printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Ioan Brisc, a fost revocat din funcţie. La începutul lunii februarie, instituţia a fost sesizată de Comisia de Disciplină pentru procurori, din cadrul CSM cu privire la anumite abateri disciplinare săvârşite de procurorul maramureşean, legate de statutul magistraţilor. Prin hotărârea dată de magistraţii CSM în acest caz, prim-procurorului Ioan Brisc i-a fost aplicată sancţiunea avertismentului, care, automat, atrage revocarea din funcţia de conducere. Hotărârea privind măsura revocării din funcţie a fost luată cu unanimitate de voturi de către membrii completului. Contactat telefonic, Ioan Brisc s-a ferit să facă vreun comentariu, motivând că este vorba despre o problemă personală. Nici procurorul Ioan Petran, şeful secţiei urmărire penală, purtătorul de cuvânt al instituţiei, nu a acceptat să ofere vreun punct de vedere al Parchetului, afirmând că singurul în măsură să dea declaraţii referitoare la revocarea procurorului Ioan Brisc este cel în cauză. Conform legii, înlocuitorul prim-procurorului este adjunctul instituţiei. Contactat telefonic, Crinel Couţi, prim-procuror ajunct al Parchetului, a afirmat că încă nu putem vorbi de o măsură cu caracter definitiv, împotriva hotărârii CSM, Ioan Brisc având posibilitatea căilor de atac. Totodată, el a mai precizat că legea nu fixează un termen pentru soluţionarea cererilor prin care se contestă hotărârile emise de CSM.
Ioan Brisc a ocupat funcţia de prim – procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş începând cu iulie 2007. Problema legată de abaterile disciplinare constatate de Consiliul Superior al Magistraturii a început în toamna anului trecut, când, în urma unui material de presă, difuzat de postul de televiziune AXA TV, în cadrul buletinului de ştiri, Brisc s-a ales cu o reclamaţie la CSM, din partea unui magistrat al Tribunalului Maramureş. Elena Grama, judecător în cadrul instanţei maramureşene, a considerat că i-a fost afectată imaginea, în condiţiile în care numele acesteia nu apărea în ştirea difuzată. Pe de altă parte, ea a cerut Consiliului Naţional al Audioviziualului sancţionarea postului AXA TV, însă solicitarea acesteia a fost respinsă, ea neavând un suport real şi legal. Totuşi, ea a continuat să caute un responsabil pentru legătura (a considerat aceasta) creată între numele său şi cazul mitei de la Penintenciar (mult mediatizatul flagrant în care au fost implicaţi mai mulţi membri ai familiei Varga). Ea l-a reclamat la CSM pe Ioan Brisc pentru faptul că ne-a oferit informaţii legate de flagrantul respectiv, considerând că în cazul în care prim-procurorul Parchetului nu ar fi făcut acest lucru, ştirea respectivă nu ar fi apărut sau nu ar fi legat cazul Varga de numele său. Ceea ce este complet greşit. Redactorul ştirii respective a aflat de flagrantul de la Penitenciar din surse proprii, independente de Parchetul Maramureş. Ulterior, în cursul documentării materialului, acesta a cerut şi poziţia oficială a instituţiei conduse de Ioan Brisc (acesta fiind atunci purtătorul de cuvânt al Parchetului, postură la care a fost nevoit să renunţe, după reclamaţiile depuse pe numele său). Ultimul nu a făcut altceva decât să confirme cele aflate până la acel moment. Faptul că se organizase un flagrant, iar o femeie fusese arestată, după ce a încasat o sumă de bani, pretinzând că are influenţă asupra comisiei de eliberări condiţionate din cadrul Penitenciarului. O comisie din care face parte şi un judecător delegat. Din comisia respectivă a făcut parte, la un moment dat, şi judecătorul Elena Grama. Însă nimeni nu a acuzat-o pe aceasta că între ea şi flagrantul respectiv ar fi existat vreo legătură, mai ales că în momentul organizării flagrantului, mandatul său la Penitenciar expirase. Totuşi, magistratul a considerat că lucrurile stau altfel. Astfel s-a ajuns ca procurorul Brisc să fie cercetat disciplinar şi sancţionat de superiori. În aceste condiţii ne punem întrebarea cine va mai oferi relaţii presei, având în vedere că procurorii, şi nu numai, riscă să fie sancţionaţi. Pentru că avem de a face cu un paradox. Atunci când oficialităţile refuză să comunice reprezentanţilor media informaţiile oficiale, sunt taxate de jurnalişti. Iar dacă fac lucrul acesta, cei în cauză sunt sancţionaţi disciplinar.
Sursa foto: ne-cenzurat