06
“Nu puteţi voi duce cât v-o pot io trage”, spuse prezidentul, gândindu-se, evident, la Viena şi la destrăbălarea de un miliard, pe banii noştri. Că doar nu degeaba e el şăf peste tăţi moroşenii. Că are şi cu ce şi cu cine, deopotrivă. Chiar pe faţă, cum ar veni. Sau prin spate, dacă e aproape 70. Cu juna care se apleacă îndeajuns de mult peste problemele de birou, încât să nu-i dea pace hormonului jucăuş al prezidentului. Suavă precum numai o purtătoare de oralităţi o putea face, nici măcar în publicele întâlniri pline de oficialitate ale instituţiei nu reuşi să se abţină de la a-i arunca lui “macho de macho” frivole priviri aducătoare de zvâcniri testosteronale. Pândit de nestăpânite trăiri adolescentine, alături de piţipoanca din biroul oval, prezidentul îşi aduse aminte că trebuie să dea dovada unui comportament gândit cu neuronul şi nu cu hormonul şi decise ca delicata atingere, privită ca o scăpare pusă pe seama tinereţii, să nu-i distragă atenţia de la meciul de oină pe care îl adora atât de mult. “Să ne păstrăm pentru Vien, Mireluş, unde o să înscriem direct în poarta maramureşeană!”, îi şopti el zânei cu multiple înclinări şi opţiuni. Şi aşa se hotărî o nouă desfrânată cheltuială din rezerva judeţului, într-o clipă în care ochii junei, scăldaţi în dorinţă, îi întunecară mintea prezidentului, şi aşa mult prea afumată de prietenul Bachus. Aah, Cupidon, pervers mic ce eşti, cum te joci tu cu hormonii unora!