pic
Privind la ce a lasat in urma Cristian Anghel la Primaria Baia Mare, nici nu stii ce sa faci. Sa-l apreciezi ca a stiut sa mentina un echilibru in institutie, care dupa sentinta de la Cluj s-a transformat intr-un haos fara precedent? Sau sa-l critici pentru faptul ca nu a stiut sa se desprinda de postura epicentrica in care a taiat cu zambetul pe buze orice aripa ce a incercat sa zboare mai sus de usa coliviei, iar acum vidul de autoritate resimtit la nivelul administratiei locale ameninta cu nulitateaorice act emis? Iar daca am ajuns ca hotararile de Consiliu Local sa se ia la presiunea le...
pic
Cianura poate ajunge in organism prin caile respiratorii, prin piele sau prin inghitire. Contactul cu apa sau aerul contaminate cu cianura este extrem de periculos. Daca aceasta otrava este inspirata, atunci caile respiratorii sunt arse. Doza mortala pentru om este de 1 mg CN/kg greutate corporala. Doar 0,03 mg CN/l apa reprezinta doza mortala pentru pestii sensibili, altii putand tolera pana la 0,2 mg/l. La concentratii de peste 3 mg CN/l, un rau este mort. Cianura inhiba respiratia, altereaza transportul de oxigen la nivel celular si catre creier, presiunea sanguina descreste. Cianura...
pic
Saptamana trecuta, Cosmin Daraban a venit cu o idee interesanta. Aceea de a promova blogurile regionale si de a merge, in acelasi timp, si pe o publicitate on-line prin reteaua creata. Ideea este simpla si tocmai de aceea are sanse de reusita. Fiecare blogger interesat de promovare are la dispozitie un numar de maxim 5 bannere pe care le poate promova pe toate celelalte bloguri inscrise in aceasta retea care se creaza. La randul sau, va promova blogurile inscrise. Pe langa bannerele care fac trimitere la bloguri, cei inscrisi pot promova alte site-uri, facand publicitate. Cine stie, poate iese...
pic
Cam asa am aratat noi la protest. ...
pic
Ultimele 24 de ore din viata Mantuitorului au fost marcate de tensiunea evenimentelor care aveau sa se intample in Vinerea Mare, care la evrei a coincis cu data de 14 nisan. Inca din seara zilei de joi, Isus s-a pregatit pentru momentul crucificarii Sale. “Seara, Isus a sezut la masa cu cei 12 ucenici ai Sai”, Matei 26, versetul 20. Dupa Cina cea de Taina, Domnul si Apostolii Sai au trecut Valea Chedron si s-au dus, ca de obicei, pe Muntele Maslinilor, unde era o gradina numita Ghetimani (cuvant care inseamna presa de ulei). Iuda nu era cu ei, pentru ca la Cina, cand Isus i-a int...
May

16

200500211-001În ultima vreme, politica se face şi pe web. Tot mai mulţi politicieni şi-au tras un blog al lor. La centru, greii au locul lor pe internet: Ion Iliescu, Traian Băsescu, Mircea Geoană, Călin Popescu – Tăriceanu, Adrian Năstase… Lista e lungă. Iar la Bruselles, la fel. Practic, nu exişti fără să apari pe internet. În Maramureş, însă, blogării politicii se complac într-o stare de fleşcăială, care arată, de fapt, cât şi unde îi doare de cei care le accesează pagina. Cu precădere la alegeri, câte unul care foloseşte laptopul şi la altceva decât la dat buzz-uri pe messenger se trezeşte că vrea blog. Şi e atât de surescitat de idee, încât chiar postează câte o frază, crezând că electoratul se va arunca de la şapte metri pe blogul lui, că nu are altceva de făcut decât să stea cocoţat pe internet, cu balele curgând după teoriile lui politice. Să fim serioşi. În Maramureş, politicienii există datorită presei. Atât. Dacă ar fi să ne luăm după blogurile/site-urile lor, nu ar primi niciun vot. Deci, ia să vedem…

Primul pe listă nu putea fi decât edilul băimărean. Cristian Anghel pozează atât de ancorat în realităţile prezente, încât ne arată că este  în continuare preocupat de campania electorală de acum cinci ani şi ne îndeamnă să mergem mai departe şi în 2004 – 2008. Mai expirat de atât nu cred că se poate. 

Nici cu adjunctul său nu mi-e ruşine. Deschizând blogul viceprimarului băimărean Mircea Dolha îţi vine să te uiţi pe fereastră, pentru a admira fulgii de zăpadă. În ultima sa postare ne urează un călduros Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani! Chiar că trec anii până îşi mai aduce aminte să posteze câte ceva. 

Tot în sfera uitării se înscrie şi consilierul local Vasile Vlaşin, care la categoria ştirilor de ultimă oră ne anunţă că democrat – liberalul Corin Cherecheş s-a retras din viaţa politică. “Ia auzi, nici n-am ştiut”, îţi vine să zici. Numai că uimirea durează câteva secunde până ajungi la dilema sondajului de opinie: vom avea uninominal, la toamnă, sau nu?

Rămânând la PD-L, trebuie spus că nici site-ul organizaţiei municipale Baia Mare nu arată prea proaspăt. Chiar din contră. Ponosit rău. Ultimele ştiri sunt din luna aprilie, iar în albumul de familie ne zâmbeşte Sanda Roman, ejectată din partid de câteva luni bune. Probabil, site-ul va sfârşi precum blogul liderei de la Municipiu, Mariana Pop. ???

Cătălin Cherecheş ne oferă şi el ştiri proaspete din campania electorală. Campania de anul trecut, evident, că despre asta de acum nu are cum să scrie. Şi-a făcut plinul în toamnă, iar acum poate dormi liniştit pe o ureche. Peste patru ani o să mai posteze ceva, când ţiganii de pe Horea o să aibă wireless pe ţeavă şi o să se încoloneze la votare, după cum le va promite Cherecheş câte o zugrăveală de scară, o găleată, ceva, acolo…

Singurul care are un articol scris în acest an este deputatul Gheorghe Zoicaş. Dar, cam certat cu exprimarea cum este, nu a reuşit să adune suficiente cuvinte decât pentru un singur articol. Şi ăla scris parcă pe genunchi, pe o cursă, între două şantiere. Iar blogroll-ul e mortal. Pe lângă două nume de pesedişti, Zoicaş i-a adăugat pe galben-albastrul Tăriceanu şi pe portocalia Udrea. Ce să faci… Nu pot fi toţi politicieni.

Dan Mihalache are mai multe postări anul acesta. Numai că pe el nu ştiu dacă trebuie să-l mai punem pe lista politicienilor blogări, acum că s-a lepădat de PSD. Însă, după cum se învârte pe lângă oamenii lui Antonescu, nu am face o mare greşeală. Revenind la blog, nici fostul deputat nu s-a prea omorât cu postările. În ultimul an nu a reuşit mai mult de şapte.

Singurul ancorat în realităţile netului pare a fi Mircea Paşcu, al cărui blog este singurul cu actualizări regulate. Mai trebuie să lucreze puţin şi la coafarea lui (aspectul e execrabil) şi va avea un blog chiar interesant. 

Când să închei enumerarea politicienilor cu blog îmi vine în minte şi Ioan Beuca. Numai că la cum se prezintă partidul de muzeu din care încă mai face parte nu ştiu dacă nu cumva l-aş jigni spunând că e policitian. Totuşi, hai, ca să nu se supere, să-l numărăm şi pe el.

Alte bloguri pe aceeaşi temă fie nu există, fie nu contează nici măcar cât să le menţionezi.

 

Care este importanţa acestor bloguri politice se vede la vot. Cu siguranţă ele au avut un impact la fel de mediocru precum atenţia acordată de posesorii lor de drept. La proximele alegeri, ele nu vor schimba nimic. Pentru că nu le citeşte nimeni. Poate peste câţiva ani. Când politicienii maramureşeni vor realiza că a exista implică a te regăsi pe internet.

 

 

 

calendar

December 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
© Copyright 2017 - Gazzetarul de Maramures | Made by AppChain.com