Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu” din Baia Mare este gazda unui eveniment editorial, care va avea loc vineri, 12 iunie, de la ora 12. Autorii “Blestemului manuscrisului” si “Indiciilor anatomice” vor veni in Baia Mare. Astfel, la biblioteca judeteana vor fi prezenti Oana Stoica Mujea, autoarea romanului politist “Indicii anatomice” si Bogdan Hrib, co-autorul thrillerului istoric “Blestemul manuscrisului”, ambele carti fiind publicate de editura Tritonic.

Gazda va fi dr. Theodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu”, avandu-i alaturi pe dr. Petre Dunca, decanul Facultatii de Litere, Universitatea de Nord Baia Mare, si Ion Burnar, presedintele Cenaclului Asociatiei Scriitorilor Maramures.

Blestemul manuscrisului. Acest thriller istoric ii are ca autori pe Bogdan Hrib (jurnalist si editor la Tritonic) si Razvan Dolea (profesor de istorie si jurnalist la Radio Romania Cultural). Este un roman de fictiune care amesteca doua fire epice in elucidarea misterului unui manuscris necunoscut: o ancheta politista povestita alert la persoana intaia si o epopee istorica plina de personaje celebre ale lumii in limba inflorita a arhaismelor evului mediu, depanata la persoana a treia.

Indicii anatomice. Este un roman politist, scris de Oana Stoica Mujea,care are la baza o crima sinistra si neobisnuita ce are loc in Satu Mare. Criminalul cioparteste victima la propriu si lasa fragmentele din corp prin diverse apartamente din oras. Nimic nu este insa intamplator. Ochii sunt lasati in casa unui orb, dintii in casa unui om fara dantura, urechile in casa unei femei cu deficiente de auz, craniul in locuinta unui condamnat la moarte din cauza unuei tumori pe creier. Adevarata actiune a romanului incepe atunci cand crimalul “semneaza” cadourile cu numele unuia dintre personajele romanului “Blestemul manuscrisului”, Stelian Munteanu, scris de Bogdan Hrib. De aici si pana ca autorul romanului sa devina personaj de roman nu este decat un pas.

Inca de la lansarea InfoMM.ro, portalul maramuresean s-a dovedit a fi un real succes. Doar o zi a fost suficienta pentru a ne lansa. Am avut sansa de a porni cu dreptul. Si aici va ofer un singur exemplu. Cu fratele presedintelui tuturor in vizorul InfoMM. Luni seara, in cadrul Sedintei de Redactie, emisiune moderata de Dorin Stef, Catalin Vischi spunea un lucru perfect adevarat. “Nu mai avem timp sa fim modesti. InfoMM este adevaratul ziar on-line.” Si nu un generator de stiri pur si simplu. Prietenii stiu de ce. Va astept pe noul ziar electronic.

Luni la rând nu au făcut nimic. Au stat şi au privit cum apele Săsarului spală lucrările de miliarde pe care le-au început în primăvara anului trecut. Acum, i-a apucat hărnişagul. Muncitorii care lucrează la refacerea malurilor Săsarului, în zona periferică a oraşului, pe strada Dragoş Vodă, prestează la greu. Chiar şi noaptea. Aproape de ora 12, maşinile lucrează cu spor la betonarea unui tronson. Termenul limită de finalizare a lucrării a fost depăşit de multă vreme. Mă întreb ce i-o fi apucat să se grăbească tocmai acum?

În ultima vreme, politica se face şi pe web. Tot mai mulţi politicieni şi-au tras un blog al lor. La centru, greii au locul lor pe internet: Ion Iliescu, Traian Băsescu, Mircea Geoană, Călin Popescu – Tăriceanu, Adrian Năstase… Lista e lungă. Iar la Bruselles, la fel. Practic, nu exişti fără să apari pe internet. În Maramureş, însă, blogării politicii se complac într-o stare de fleşcăială, care arată, de fapt, cât şi unde îi doare de cei care le accesează pagina. Cu precădere la alegeri, câte unul care foloseşte laptopul şi la altceva decât la dat buzz-uri pe messenger se trezeşte că vrea blog. Şi e atât de surescitat de idee, încât chiar postează câte o frază, crezând că electoratul se va arunca de la şapte metri pe blogul lui, că nu are altceva de făcut decât să stea cocoţat pe internet, cu balele curgând după teoriile lui politice. Să fim serioşi. În Maramureş, politicienii există datorită presei. Atât. Dacă ar fi să ne luăm după blogurile/site-urile lor, nu ar primi niciun vot. Deci, ia să vedem…

Primul pe listă nu putea fi decât edilul băimărean. Cristian Anghel pozează atât de ancorat în realităţile prezente, încât ne arată că este  în continuare preocupat de campania electorală de acum cinci ani şi ne îndeamnă să mergem mai departe şi în 2004 – 2008. Mai expirat de atât nu cred că se poate. 

Nici cu adjunctul său nu mi-e ruşine. Deschizând blogul viceprimarului băimărean Mircea Dolha îţi vine să te uiţi pe fereastră, pentru a admira fulgii de zăpadă. În ultima sa postare ne urează un călduros Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani! Chiar că trec anii până îşi mai aduce aminte să posteze câte ceva. 

Tot în sfera uitării se înscrie şi consilierul local Vasile Vlaşin, care la categoria ştirilor de ultimă oră ne anunţă că democrat – liberalul Corin Cherecheş s-a retras din viaţa politică. “Ia auzi, nici n-am ştiut”, îţi vine să zici. Numai că uimirea durează câteva secunde până ajungi la dilema sondajului de opinie: vom avea uninominal, la toamnă, sau nu?

Rămânând la PD-L, trebuie spus că nici site-ul organizaţiei municipale Baia Mare nu arată prea proaspăt. Chiar din contră. Ponosit rău. Ultimele ştiri sunt din luna aprilie, iar în albumul de familie ne zâmbeşte Sanda Roman, ejectată din partid de câteva luni bune. Probabil, site-ul va sfârşi precum blogul liderei de la Municipiu, Mariana Pop. ???

Cătălin Cherecheş ne oferă şi el ştiri proaspete din campania electorală. Campania de anul trecut, evident, că despre asta de acum nu are cum să scrie. Şi-a făcut plinul în toamnă, iar acum poate dormi liniştit pe o ureche. Peste patru ani o să mai posteze ceva, când ţiganii de pe Horea o să aibă wireless pe ţeavă şi o să se încoloneze la votare, după cum le va promite Cherecheş câte o zugrăveală de scară, o găleată, ceva, acolo…

Singurul care are un articol scris în acest an este deputatul Gheorghe Zoicaş. Dar, cam certat cu exprimarea cum este, nu a reuşit să adune suficiente cuvinte decât pentru un singur articol. Şi ăla scris parcă pe genunchi, pe o cursă, între două şantiere. Iar blogroll-ul e mortal. Pe lângă două nume de pesedişti, Zoicaş i-a adăugat pe galben-albastrul Tăriceanu şi pe portocalia Udrea. Ce să faci… Nu pot fi toţi politicieni.

Dan Mihalache are mai multe postări anul acesta. Numai că pe el nu ştiu dacă trebuie să-l mai punem pe lista politicienilor blogări, acum că s-a lepădat de PSD. Însă, după cum se învârte pe lângă oamenii lui Antonescu, nu am face o mare greşeală. Revenind la blog, nici fostul deputat nu s-a prea omorât cu postările. În ultimul an nu a reuşit mai mult de şapte.

Singurul ancorat în realităţile netului pare a fi Mircea Paşcu, al cărui blog este singurul cu actualizări regulate. Mai trebuie să lucreze puţin şi la coafarea lui (aspectul e execrabil) şi va avea un blog chiar interesant. 

Când să închei enumerarea politicienilor cu blog îmi vine în minte şi Ioan Beuca. Numai că la cum se prezintă partidul de muzeu din care încă mai face parte nu ştiu dacă nu cumva l-aş jigni spunând că e policitian. Totuşi, hai, ca să nu se supere, să-l numărăm şi pe el.

Alte bloguri pe aceeaşi temă fie nu există, fie nu contează nici măcar cât să le menţionezi.

Care este importanţa acestor bloguri politice se vede la vot. Cu siguranţă ele au avut un impact la fel de mediocru precum atenţia acordată de posesorii lor de drept. La proximele alegeri, ele nu vor schimba nimic. Pentru că nu le citeşte nimeni. Poate peste câţiva ani. Când politicienii maramureşeni vor realiza că a exista implică a te regăsi pe internet.

Îmbrăţişări gratuite, într-o campanie la nivel naţional, în care sunt prinse 111 oraşe. O iniţiativă interesantă, ce se va materializa pe 20 mai. Să vedem ce o să fie şi cu treaba asta, din spusele organizatorilor, vom avea îmbrăţişări şi în Baia Mare. O idee ciudată, într-o lume nebună.

Suntem atât de prinşi în tot soiul de lucruri care nu ne vor schimba în bine cu nimic felul de a trăi, încât nici nu remarcăm viaţa care trece pe lângă noi. Arestările becaliene, bau-baul fotbalului şi găsirea lui Omar Hayssam ne hrănesc suficient. Ne fură şi acel sfert de oră în care ne-am putea gândi la lucruri cu adevărat excepţionale care se petrec în jurul nostru. Cum este cazul Xeniei Costinar. O fetiţă de excepţie, cu mâini de aur, care face cinste peste hotare, Maramureşului şi întregii ţări. Un pianist de excepţie pentru vârsta sa, tânăra a reuşit acolo unde nimeni nu-i dădea vreo şansă. Respinsă la concursurile din România, Xenia a dovedit în altă parte. Acolo unde valoarea contează cu adevărat. Iată un portret al ei, semnat de colega mea Simona Hosu. 

“Are 12 ani şi este eleva Liceului de Artă din Baia Mare. Nimic neobişnuit până aici. Ceea ce o evidenţiază însă este talentul şi dezinvoltura cu care a reuşit să cucerească juriul unui important concurs internaţional desfăşurat în Franţa.Vorbim despre Xenia Costinar, mica artistă întoarsă în ţară cu un onorant premiu II. Aflat la a 30-a ediţie, concursul desfăşurat în Franţa a reunit artişti din întreaga Europă, America dar şi din alte părţi ale lumii. Participarea în sine a fost un câştig pentru reprezentanta Liceului de Artă din Baia Mare, având în vedere că toţi concurenţii au trebuit să treacă şi printr-o etapă eliminatorie. Nu a contat vârsta, ci talentul. Profesoara care s-a ocupat de pregătirea Xeniei afirmă că în ciuda gradului de dificultate pe care îl presupune un concurs internaţional, s-a aşteptat la un rezultat foarte bun. Xenia nu este la prima experienţă de acest fel, ea câştigând un loc I la un concurs desfăşurat în Italia.”

Păcat că multe astfel de talente se risipesc în anonimatul cotidian, victime ale lipsei de interes din partea celor care trebuie să cultive astfel de talente. Până acum, Xenia a fost un caz fericit. A atins topul pianiştilor de vârsta sa. Însă, fără suportul adecvat am putea pierde o mare valoare. Îmi doresc să nu se întâmple asta. Cu niciun micuţ genial pe care ţara Maramureşului, sau oricare alta, îl va da.  

Cu 17 miliarde lei, chiar vechi să fie, se pot face multe. E suficient să ne gândim că ajung pentru 3 – 4 case şi avem măsura valorii acestor bani. Ei, bine, 17 miliarde lei a cheltuit Municipalitatea pentru investiţia din părculeţul de la RFN, din Baia Mare. La aşa purcoi de bani dat cu largheţe din bugetul local, ne-am aştepta să avem şi o realizare pe măsură. Totuşi, ea dezamăgeşte aproape din toate punctele de vedere. Apa bălteşe pe trotuare, iar lucrările de renovare sunt în toi, mai ceva ca la o lucrare veche de zeci de ani.

Modul în care Primăria Baia Mare a cheltuit 17 miliarde lei, pentru realizarea părculeţului de la RFN este o sfidare la adresa cetăţenilor. În primul rând, lucrarea este atât de prost executată, încât nu au trecut decât câteva luni de la finalizarea acesteia şi deja se lucrează la renovare. Apoi, nu este deloc eficientă. Nici pentru copiii veniţi să se joace în părculeţ şi nici pentru adulţii care caută un loc de linişte preţ de câteva minute. Nu există un loc în care să te poţi adăposti de soare sau de ploaie. Nimic. Doar nişte elemente metalice decorate cu puţin lemn. Care duce cu gândul la un părculeţ mai modern, dar deloc pe gustul celor care au nevoie de confortul şi liniştea parcului respectiv. În al treilea rând, celebra fântână arteziană este gândită şi executată greşit, fapt pentru care o bună parte din apă ajunge pe trotuar, inundându-l până la stradă. Tot o baltă şi un noroi. De asemenea, ingenioasa realizare a Primăriei stârneşte reacţii negative din partea majorităţii celor care frecventează acel parc. Doar cuvinte critice la adresa celor care l-au conceput şi realizat. Privind partea pozitivă, lucrarea are şi elemente interesante, mai deosebite faţă de altele de acest gen. Luminile dau un farmec aparte, înscrise fiind într-un decor simplu şi modern. Dar nimic mai mult. Deloc util şi nicidecum realizat pentru cei care au cu adevărat nevoie de el.

Miliarde mâncate de vânt

Dacă nici 17 miliarde nu ajung pentru a realiza ceva modern şi în acelaşi timp pe gustul majorităţii cetăţenilor din acea zonă, e grav. Şi e şi mai grav atunci când lucrarea este atât de prost realizată încât necesită reparaţii încă de la darea în folosinţă. Comentariile celor care şi-au făcut o obişnuinţă din a merge după amiaza în părculeţul de la RFN sunt elocvente. „Nu arată nicicum. Nu-mi place deloc. Asta nu-i treabă. O fost un pom frumos, l-o tăiat. Eu am tensiunea peste 200. Niciun pic de umbră să stăm de soare. Iar când vine căldura mare, unde stau babele bolnave cu capul? Nici cu apa asta nu-i treabă. Nu ştiu cum au făcut, dar vine toată pe noi”, spune o femeie în etate. Imediat, este completată de vecina ei de bancă. „Aia cine plăteşte? Noi. Trage din pensie.” În discuţie intervine şi o a treia: „Mai bine lăsau cum o fost şi cheltuiau banii ăia pentru altceva. Era aici un cireş, mâncam cireşe. Amu mâncăm… vânt. În alte părţi au făcut loc de joacă pentru copii. Aici nu au unde se juca.” O putem contrazice? Nu. Întrebarea este de ce s-au tăiat frumoşii cireşi din acel părculeţ. Probabil nu vom afla niciodată. La fel cum nu vom înţelege ce a fost în capul acelora care au conceput fântâna arteziană. „Asta nu aşa trebuia făcută. Altfel, sub o altă formă, nu să împrăştie apa încoace. Se iroseşte aiurea. Nu e normal să curgă pe trotuar. E plin de apă, e ud pe jos. Zic eu că putea ieşi altceva”, spune o bunică ieşită în parc alături de nepoţica sa.

Nici cireşul, nici ciuperca

În locul unui cireş mare s-au pus bănci, încadrate de câteva elemente metalice, având în partea superioară stinghii din lemn. Patru persoane în etate dau o tură de cărţi. Cum nu au unde să le aşeze, pentru că în mijloc nu este nici măcar o măsuţă, le pun în palma unuia dintre ei. „Aici numa în bătaie de joc o făcut totul. În loc să facă un acoperiş frumos, să pună bănci. Au tăiat cireşii de aici. Nu e adăpost pentru umbră sau ploaie. E normal să fie aşa, cum să nu? La noi e normal. Unde aţi văzut să meargă bine lucrurile? La noi tăte-s pă invers. Asta-i bătaie de joc, pe cuvântul meu, dacă nu”, spune unul dintre cei care ia parte la jocul de cărţi. Un altul, afirmă că iniţial, a fost vorba despre un alt proiect, cu o zonă acoperită. Din motive necunoscute, s-a renunţat la el. „Au fost aici şi consilieri care s-au angajat că vor reglementa treaba asta. Sunt neserioşi. Chiar primarul Anghel a fost aici. Nu ne-a făcut proiectul iniţial, cu care am fost de acord. Că era sub forma unei ciuperci mari, cu nişte mese. Era frumos, dar nu l-au mai făcut”. Probabil acel proiect s-ar fi apropiat prea mult de valoarea de 17 miliarde, iar câştigul de pe urma realizării sale ar fi fost prea mic. Aşa, investiţia a fost mai profitabilă. Pentru oricine altcineva, dar nu pentru cetăţeni.

„Nu au făcut un pic de bordură la fântâna aia. Vin copiii, numai în apă stau şi sunt tot uzi. Şi mai beau şi apă de acolo”, trecător.