“Nu puteţi voi duce cât v-o pot io trage”, spuse prezidentul, gândindu-se, evident, la Viena şi la destrăbălarea de un miliard, pe banii noştri. Că doar nu degeaba e el şăf peste tăţi moroşenii. Că are şi cu ce şi cu cine, deopotrivă. Chiar pe faţă, cum ar veni. Sau prin spate, dacă e aproape 70. Cu juna care se apleacă îndeajuns de mult peste problemele de birou, încât să nu-i dea pace hormonului jucăuş al prezidentului. Suavă precum numai o purtătoare de oralităţi o putea face, nici măcar în publicele întâlniri pline de oficialitate ale instituţiei nu reuşi să se abţină de la a-i arunca lui “macho de macho” frivole priviri aducătoare de zvâcniri testosteronale. Pândit de nestăpânite trăiri adolescentine, alături de piţipoanca din biroul oval, prezidentul îşi aduse aminte că trebuie să dea dovada unui comportament gândit cu neuronul şi nu cu hormonul şi decise ca delicata atingere, privită ca o scăpare pusă pe seama tinereţii, să nu-i distragă atenţia de la meciul de oină pe care îl adora atât de mult. “Să ne păstrăm pentru Vien, Mireluş, unde o să înscriem direct în poarta maramureşeană!”, îi şopti el zânei cu multiple înclinări şi opţiuni. Şi aşa se hotărî o nouă desfrânată cheltuială din rezerva judeţului, într-o clipă în care ochii junei, scăldaţi în dorinţă, îi întunecară mintea prezidentului, şi aşa mult prea afumată de prietenul Bachus. Aah, Cupidon, pervers mic ce eşti, cum te joci tu cu hormonii unora!
Şi ca să fie şi mai clară treaba cu amânatul frezării ridichii lui Nicuşor Boitor, la Comisia de Protecţia Copilului a Consiliului Judeţean, trebuie precizat că momentul a fost marcat de urmăritul măslinei, cu scobitoarea, de prezidentul Mircea Man, care şi-a găsit cu greu cuvintele pentru a le spune colegilor consilieri că e prea prins cu alte probleme. Iar Bachus nu l-a iertat nici de această dată. Nici că s-a gătat şedinţa bliţ de Consiliu, că Man a şi trecut la repriza a treia. Acesta a fost şi motivul pentru care nici întâlnirea cu şefii PSD nu a mai avut loc. Toate au o prioritate în viaţa omului. Şi e de înţeles, până la urmă. Înainte de două reprize cu alde Buddy Boitor şi Jeni Godja, chiar că merge să-ţi faci curaj cu un păhărel. Bine, nu atât încât să se înverzească fiola şi să ratezi momentul. Dar prezidentul e obişnuit cu treburile astea. Mai ales că deja e cu gândul la chermeza de la Viena, unde, pe banii noştri aleşii judeţeni vor chefui pe rupte. Trei zile, cu un miliard lei. Hai că ajunge, nu fiţi răi. Ce dacă e cea mai mare sumă aprobată până acum pentru aşa ceva? Se poate şi mai mare, sunt convins. Nu trebuie să-i punem la încercare pe consilierii judeţeni. Iar săracii ăia care tot cer bani pentru operaţii prin străinătate şi alte probleme să mai stea la coadă şi să mai facă două ture de bloc până le vine rândul, că din rezerva bugetară nu au ajuns decât zece milioane la câte o familie. Şi aşa e prea mult, mai trebuie reduse cheltuielile la Poarta Maramureşeană de la Viena. Şi atunci, ce se mai alege de toată excursia?