pic
Privind la ce a lasat in urma Cristian Anghel la Primaria Baia Mare, nici nu stii ce sa faci. Sa-l apreciezi ca a stiut sa mentina un echilibru in institutie, care dupa sentinta de la Cluj s-a transformat intr-un haos fara precedent? Sau sa-l critici pentru faptul ca nu a stiut sa se desprinda de postura epicentrica in care a taiat cu zambetul pe buze orice aripa ce a incercat sa zboare mai sus de usa coliviei, iar acum vidul de autoritate resimtit la nivelul administratiei locale ameninta cu nulitateaorice act emis? Iar daca am ajuns ca hotararile de Consiliu Local sa se ia la presiunea le...
pic
Cianura poate ajunge in organism prin caile respiratorii, prin piele sau prin inghitire. Contactul cu apa sau aerul contaminate cu cianura este extrem de periculos. Daca aceasta otrava este inspirata, atunci caile respiratorii sunt arse. Doza mortala pentru om este de 1 mg CN/kg greutate corporala. Doar 0,03 mg CN/l apa reprezinta doza mortala pentru pestii sensibili, altii putand tolera pana la 0,2 mg/l. La concentratii de peste 3 mg CN/l, un rau este mort. Cianura inhiba respiratia, altereaza transportul de oxigen la nivel celular si catre creier, presiunea sanguina descreste. Cianura...
pic
Saptamana trecuta, Cosmin Daraban a venit cu o idee interesanta. Aceea de a promova blogurile regionale si de a merge, in acelasi timp, si pe o publicitate on-line prin reteaua creata. Ideea este simpla si tocmai de aceea are sanse de reusita. Fiecare blogger interesat de promovare are la dispozitie un numar de maxim 5 bannere pe care le poate promova pe toate celelalte bloguri inscrise in aceasta retea care se creaza. La randul sau, va promova blogurile inscrise. Pe langa bannerele care fac trimitere la bloguri, cei inscrisi pot promova alte site-uri, facand publicitate. Cine stie, poate iese...
pic
Cam asa am aratat noi la protest. ...
pic
Ultimele 24 de ore din viata Mantuitorului au fost marcate de tensiunea evenimentelor care aveau sa se intample in Vinerea Mare, care la evrei a coincis cu data de 14 nisan. Inca din seara zilei de joi, Isus s-a pregatit pentru momentul crucificarii Sale. “Seara, Isus a sezut la masa cu cei 12 ucenici ai Sai”, Matei 26, versetul 20. Dupa Cina cea de Taina, Domnul si Apostolii Sai au trecut Valea Chedron si s-au dus, ca de obicei, pe Muntele Maslinilor, unde era o gradina numita Ghetimani (cuvant care inseamna presa de ulei). Iuda nu era cu ei, pentru ca la Cina, cand Isus i-a int...
Aug

20

gina-calauz

DEZVALUIRI. Dupa zece ani de activitate nu a reusit mai mult decat o nota cu care nu a putut promova. Insa asta nu a impiedicat-o sa ramana directorul institutiei. Si nu director adjunct (functia pentru care a concurat), ci, mai mult. E director executiv. Mereu ne-am intrebat de ce un post precum cel al Ginei Calauz naste atata pasiune incat aceasta sa nu se poata dezlipi de el. Pentru ca Directia Judeteana de Tineret nu este una care sa dispuna de niste fonduri atragatoare. Mereu e criza, mereu se scoate in fata scuza lipsei de interes pentru cauza tinerilor.

O vaca buna de muls. Cu toate acestea, lui Gina Calauz ii place. Ca doar e caldut: sufertasul cu papica este pregatit zilnic pentru cei mici (sau gresim, nea Gicu?), dupa cate o licitatie cu dedicatie mai pica si cate o montare de termopane la propriul apartament, criza imobiliarelor este istorie atata vreme cat fosta Directie a Taberelor mai are spatii disponibile pentru cursantii scolii de soferi pe care o patroneaza sotul (la preturi derizorii sau chiar pleasca) sau in taberele scolare se gaseste intotdeauna un loc liber si pentru ai mici, ca doar nu degeaba mama e sef de zece ani la Directia pentru Tineret. Si inca un argument. Institutia nu beneficiaza nici macar de un consiliu de administratie care sa verifice toate astea. De ce? Simplu. Gina Calauz l-a dizolvat cu de la sine putere. Motivul? Il veti afla in cele ce urmeaza.

Cititi restul articolului pe InfoMM.ro

Aug

16

sesiune-de-comunicari-in-biserica-din-ieudINEDIT. Pentru doua zile, comuna Ieud se afla in sarbatoare. O sarbatoare prin care batranii satului cinstesc traditia si istoria locului cu mare sfintenie. Pe langa atmosfera incarcata de spiritualitatea cinstirii, Codicele de la Ieud, este o manifestare unica in Romania! Mai multe pe InfoMM.ro, intr-un material semnat de Anca Popescu.

Aug

14

dan-hotico-ukro-security

PENAL. Dan Hotico, patronul societatii UKRO Security, firma de paza care ne ridica masinile atunci cand muschii agentilor sai considera ca am parcat neregulamentar pe strazile din Baia Mare, continua sa sfideze legile statului si pe cei pusi sa vegheze la respectarea lor. Politistii maramureseni au ajuns bataia de joc a finului lui Vasile Muresan, zis “Muri”, cel care pana in aprilie 2009 a fost seful Diviziunii Filaj din Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI, sau “Doi s-un sfert”, cum mai este cunoscuta). Dan Hotico a scapat basma curata, dupa ce a fost gasit beat turta la volanul propriei masini si, ulterior, a agresat fizic un politist si i-a injurat pe membrii unui echipaj de ambulanta. Procurorul Ioan Ulici, din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare, a emis o rezolutie de scoatere de sub urmarire penala a lui Hotico, pentru comiterea infractiunilor de ultraj si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala.

Mort de beat si agresiv. Firul evenimentelor a fost prezentat in detaliu intr-un material anterior publicat pe InfoMM.ro si nu vom reveni asupra celor intamplate, decat vom aminti ca povestea inventata de Hotico pentru a scapa de inchisoare a fost una pe care nici copiii de gradinita nu o pot crede. Vom insista insa pe declaratiile date de martorii in cauza. Initial, acestia au sustinut acelasi lucru. Ca in 11 martie, 2009, Dan Hotico a fost gasit mort de beat (cu o alcoolemie stabilita ulterior la 1,55 g/l alcool pur in sange) la volanul jeep-ului sau marca BMW, care stationa, cu motorul pornit, pe strada Podul Viilor din Baia Mare.

Trezit de membrii echipajului de ambulanta, Hotico a devenit agresiv si a refuzat sa coboare din masina. Ba chiar a incercat sa fuga de la fata locului, masina ruland inspre strada Victoriei. Doar interventia a doi agenti de circulatie a avut efectul scontat si Hotico a oprit masina. Insa, a refuzat sa sufle in aparatul etilotest, pentru determinarea alcoolemiei. Ulterior, l-a lovit in piept pe unul dintre politisti si i-a injurat pe toti cei prezenti (doctor, asistenta medicala, ambulantier si politisti). La spital, unde a fost dus pentru recoltarea probelor in vederea stabilirii alcoolemiei, Hotico a devenit din nou agresiv, a incercat sa fuga iar si a fost oprit doar de spray-ul iritant lacrimogen folosit de unul dintre politisti.

Ulici, procurorul salvator. Insa, pentru procurorul Ulici nu a contat nici ultrajul si nici alcoolemia excesiva cu care Hotico a fost gasit la volan. Mai mult, acesta nu a luat in calcul declaratiile date de doctor, asistenta medicala, ambulantier si cei doi politisti. Acestea se regasesc intr-un dosar aflat pe rolul Judecatoriei Baia Mare, al carui obiect este o plangere impotriva procesului – verbal de contraventie incheiat de politisti cu ocazia celor intamplate in 11 martie. Declaratiile respective au fost inregistrate in ziua in care Hotico a fost gasit beat turta la volan si ele sustin acelasi lucru, pana la detaliu.

Insa, procurorul Ulici argumenteaza in rezolutia de scoatere de sub urmarirea penala a finului lui Vasile Muresan ca varianta lui Hotico (in care el spune ca nu a condus masina, ca nu a fost agresiv deloc, ca nu a injurat pe nimeni, ca tocmai el a fost victima politistilor, care au folosit spray-ul lacrimogen pentru a-l imobiliza etc) este sustinuta de toate declaratiile martorilor din acest dosar. Magistratul scrie in rezolutie ca sustinerile politistilor, cum ca unul dintre acestia a fost lovit de Hotico, in timp ce se aflau in masina Ambulantei, „nu sunt confirmate de martorii oculari Ioan Nastai, Viorica Andreescu, Dumitru Deac si Cristian Struti, care au aratat ca nu au vazut ca invinuitul Hotico Dan sa loveasca pe vreunul dintre politisti, respectiv pe partile vatamate Frent Florin si Evi Sandor Florin”.

Declaratiile initiale au fost schimbate. InfoMM.ro va prezinta in exclusivitate declaratiile celor trei angajati ai Serviciului de Ambulanta, declaratii de care procurorul Ulici nu a tinut cont. Aceste declaratii au fost schimbate, ulterior. Ne intrebam de ce si la presiunile cui?

Cititi declaratiile celor trei pe InfoMM.ro.

Aug

08


parcarea-din-spatele-primariei

ILEGAL. Conducerea Primariei Baia Mare nu respecta nici cele mai elementare notiuni de urbanism. Atunci cand vine vorba de lucrari executate pe domeniul public de catre Municipalitate, legea nu exista. Ea se poate incalca fara nicio problema. Pentru ca, nu-i asa, cine ii va verifica tocmai pe cei care emit autorizatiile de construire? Cat despre raspundere, aceasta nu si-o va asuma nimeni vreodata. Vorbim de constructii ilegale, demolari, distrugerea spatiilor verzi, amenzi. Si, da, de „lupta pe care Primaria o duce pentru respectarea legalitatii”. Insa executivul Primariei uita un aspect esential: nu poate pretinde respectarea legii atata vreme cat chiar ei o incalca.

Parcarea ilegala. Realizata in urma cu aproximativ doi ani, parcarea cu peste 20 de locuri, din spatele Primariei a luat locul unui spatiu verde. Fara stirea consilierilor locali (din partea carora nu exista vreun aviz sau hotarare privind lucrarea), executivul Primariei a distrus zona verde (e drept, neamenajata, dar care putea fi pusa in valoare prin toaletarea copacilor) si a construit o parcare ilegala, pe un teren apartinand Companiei REMIN. Respectiv, fara autorizatie de construire emisa de Directia de Urbanism.

Initial, am solicitat date despre realizarea parcarii la Directia Tehnica. Insa directorul Traian Florea ne-a redirectionat catre Directia de Servicii. Cum directorul Vasile Barbul lipsea, am fost purtati din birou in birou, in speranta ca se va gasi cineva care sa stie ceva despre acea lucrare. Ceea ce la inceput a parut o gluma avea sa se adevereasca. Directia de Urbanism nu a emis autorizatie de construire. Restul… nu mai conteaza.

„Nu am dat autorizatie”. „In general, parcarile publice din oras au studii de fezabilitate care se aproba in Consiliul Local. Aici nu exista studiu de fezabilitate. Eu nu am dat nicio autorizatie de construire. Probabil s-a executat in baza unui protocol care exista intre Primarie si Compania REMIN”, a afirmat Rodica Pandi, directorul de Urbanism al Primariei Baia Mare.

Totusi, pentru a fi mai sigura pe informatia pe care ne-o ofera, directorul Rodica Pandi a solicitat confirmarea inspectorului de zona Olimpia Muresan. Si aceasta a declarat ca pentru lucrarea din spatele Primariei nu exista autorizatie de construire. O alta confirmare a venit din partea lui Andrei Bakk, sef serviciu in cadrul Directiei de Urbanism. „REMIN are teren doar sub cladirea hotelului. Societatile comerciale au o lege, de care spuneti, dar ea nu se aplica si companiilor. Legat de parcare, noi nu am emis autorizatie de construire”, a spus Bakk.

„Nu am verificat. Am executat”. Constantin Pantaru, directorul de Gospodarire Comunala, s-a disculpat, afirmand ca el doar a executat ceea ce i s-a cerut. Atat. „Mi s-a cerut sa execut niste parcari. Ca se tot plangea lumea ca nu sunt locuri de parcare. De fapt, s-a facut o extindere cu 23 de locuri de parcare pe o suprafata de 459 mp. Valoarea investitiei s-a ridicat la aproximativ 900 milioane lei vechi. Cand mi s-a cerut sa fac lucrarea, nu am verificat situatia juridica a terenului. Am executat”, a declarat Pantaru.

Amenda maxima: 1 miliard lei si desfiintarea constructiei. Ciudat este ca pana acum, nimeni nu s-a sesizat vizavi de parcarea ilegala (cine si-ar fi putut imagina ca tocmai oamenii primarului Cristian Anghel o comit lamentabil, taman in buricul targului?). Pentru ca daca ar fi facut asta, probabil Primaria ar fi trebuit sa ia un credit bancar (ca tot e la moda), pentru a plati amenda.

„Cat este de mare (n.red., amenda)? 544 mp? Pai, asta e constructie in toata regula. In astfel de cazuri, amenzile sunt foarte mari: intre 10 milioane si 1 miliard lei vechi. Acum, trebuie sa vedem daca nu cumva a fost si o schimbare de destinatie acolo. Sau se poate interpreta si ca o distrugere de zona verde, ceea ce este si mai grav. Se poate dispune aplicarea unei amenzi, cu refacerea zonei si aducerea ei la starea initiala. In astfel de cazuri, de regula, se da un termen. Prin hotarare de Consiliu Local se poate stabili refacerea acelei zone verzi. Legea vorbeste si posibilitatea existentei unei infractiuni. De exemplu, daca in mod repetat, se aplica pedeapsa amenzii, iar mediul nu este adus la starea initiala, atunci se poate intelege ca exista o infractiune”, a explicat Mihai Miclaus, seful Corpului de Control Disciplina in Constructii din cadrul Primariei.

Primaria a fraierit REMIN: „Va facem (?!) parcare”. Terenul pe care Primaria a construit parcarea are o situatie juridica incerta. Inca de la mijlocul secolului trecut, acesta a a apartinut fostului Combinat al Metalurgiei Neferose. Dupa 1990, terenul a fost detinut de Compania REMIN, cea care are in proprietate si Hotelul Maramures. Insa, in actele de Carte Funciara, proprietar este statul roman. Reprezentantii REMIN ne explica si cauza pentru care terenul care le-a apartinut nu figureaza printre proprietatile aflate in patrimoniul societatii si la aceasta data. „Dupa 1990 s-au adunat datele pentru completarea unei documentatii care trebuia depusa pentru obtinerea terenului care a apartinut fostei intreprinderi. Insa, ea nu s-a finalizat pana acum. Fara acea documentatie necesara pentru intabulare, terenul a ramas in proprietatea statului roman. Initial, ni s-a promis ca Primaria va face o parcare pentru hotel. Dar nu ni s-a mai dat”, a declarat inginerul Cornel Spataru, seful Compartimentului Topografic din cadrul Companiei REMIN.

Ca documentatia pentru obtinerea terenului nu s-a finalizat nu este un aspect care sa ne mire. La cate active ale Companiei s-au pierdut din cauza neglijentei sau incompetentei celor care, de-a lungul timpului, au administrat intreprinderea, un teren de cateva sute de metri patrati chiar nu mai conteaza. Conteaza insa pentru Primarie. Care s-a pricopsit cu un teren important in zona zero a orasului. Mai mult, pentru a fi siguri ca REMIN nu se razgandeste, reprezentanti executivului au facut exact ceea ce trebuia pentru a alunga orice pretentie din partea intreprinderii: au construit o parcare pe un teren cu o situatie juridica neclarificata.

Acum, Compania se afla in reorganizare. Iar administratorii judiciari pot oricand solicita reglementarea situatiei acelui teren, prin finalizarea documentatiei, in vederea intregirii patrimoniului societatii.

InfoMM.ro

calendar

August 2009
M T W T F S S
« Jul   Sep »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
© Copyright 2017 - Gazzetarul de Maramures | Made by AppChain.com