pic
Privind la ce a lasat in urma Cristian Anghel la Primaria Baia Mare, nici nu stii ce sa faci. Sa-l apreciezi ca a stiut sa mentina un echilibru in institutie, care dupa sentinta de la Cluj s-a transformat intr-un haos fara precedent? Sau sa-l critici pentru faptul ca nu a stiut sa se desprinda de postura epicentrica in care a taiat cu zambetul pe buze orice aripa ce a incercat sa zboare mai sus de usa coliviei, iar acum vidul de autoritate resimtit la nivelul administratiei locale ameninta cu nulitateaorice act emis? Iar daca am ajuns ca hotararile de Consiliu Local sa se ia la presiunea le...
pic
Cianura poate ajunge in organism prin caile respiratorii, prin piele sau prin inghitire. Contactul cu apa sau aerul contaminate cu cianura este extrem de periculos. Daca aceasta otrava este inspirata, atunci caile respiratorii sunt arse. Doza mortala pentru om este de 1 mg CN/kg greutate corporala. Doar 0,03 mg CN/l apa reprezinta doza mortala pentru pestii sensibili, altii putand tolera pana la 0,2 mg/l. La concentratii de peste 3 mg CN/l, un rau este mort. Cianura inhiba respiratia, altereaza transportul de oxigen la nivel celular si catre creier, presiunea sanguina descreste. Cianura...
pic
Saptamana trecuta, Cosmin Daraban a venit cu o idee interesanta. Aceea de a promova blogurile regionale si de a merge, in acelasi timp, si pe o publicitate on-line prin reteaua creata. Ideea este simpla si tocmai de aceea are sanse de reusita. Fiecare blogger interesat de promovare are la dispozitie un numar de maxim 5 bannere pe care le poate promova pe toate celelalte bloguri inscrise in aceasta retea care se creaza. La randul sau, va promova blogurile inscrise. Pe langa bannerele care fac trimitere la bloguri, cei inscrisi pot promova alte site-uri, facand publicitate. Cine stie, poate iese...
pic
Cam asa am aratat noi la protest. ...
pic
Ultimele 24 de ore din viata Mantuitorului au fost marcate de tensiunea evenimentelor care aveau sa se intample in Vinerea Mare, care la evrei a coincis cu data de 14 nisan. Inca din seara zilei de joi, Isus s-a pregatit pentru momentul crucificarii Sale. “Seara, Isus a sezut la masa cu cei 12 ucenici ai Sai”, Matei 26, versetul 20. Dupa Cina cea de Taina, Domnul si Apostolii Sai au trecut Valea Chedron si s-au dus, ca de obicei, pe Muntele Maslinilor, unde era o gradina numita Ghetimani (cuvant care inseamna presa de ulei). Iuda nu era cu ei, pentru ca la Cina, cand Isus i-a int...
Apr

30

 

nicolae-boitor2Cad copiii de la etaj, ca frunzele, dar lui Nicuşor Boitor nici că-i pasă. În fond, nici nu ar avea cum să facă mai mult. Din moment ce omul e mai preocupat să ajungă degrabă la convocarea şăfilor de la Consiliu. Şi nu vorbim de Mircea Man, care a spus că ar avea nevoie de zece băieţi ca Nicuşor (să meargă noaptea, pe la două, prin casele de tip familial – să ciupească de fund vreo educatoare mai zvăpăiată, probabil). Ci de Comisia condusă de Ana Moldovan. Cea de protecţia copilului. Buddy Boitor şi Buddy Vălean, ultimul, ceva şăf pe la achiziţii (ce îşi putea dori un clasic al depeceului mai mult?…), au fost degrabă chemaţi la împărăţie. Să dea neşte explicaţiuni vizavi de cele întâmplate cu unele licitaţii mai de toată lumea ştiute, mai puţin de neşte domni consilieri, care foarte interesaţi ar fi să vadă ce şi cum cu banii împărţiţi cu largheţe de la buget.  Se spune că toate se trage de la câteva hârtii semnate în anonimat de mai mulţi oameni de bine, care i-au informat pe domnii de la giudeţ cam care e treaba cu răhăţelul din Direcţie. Nu ne aşteptăm la minuni mari, dar ceva fum tot o să iasă din treaba asta. 

UPDATE: Aşa cum anticipam, măcar un fum a ieşit. Şi doar atât. Treaba s-a reprogramat pe săptămâna viitoare. Că de 1 Mai muncitoresc tot românul o sărbătoreşte. Şi dacă tot e vineri, atunci facem joia zi scurtă şi uite aşa iese de un miniconced.

Apr

29

rfn-baia-mareCu 17 miliarde lei, chiar vechi să fie, se pot face multe. E suficient să ne gândim că ajung pentru 3 – 4 case şi avem măsura valorii acestor bani. Ei, bine, 17 miliarde lei a cheltuit Municipalitatea pentru investiţia din părculeţul de la RFN, din Baia Mare. La aşa purcoi de bani dat cu largheţe din bugetul local, ne-am aştepta să avem şi o realizare pe măsură. Totuşi, ea dezamăgeşte aproape din toate punctele de vedere. Apa bălteşe pe trotuare, iar lucrările de renovare sunt în toi, mai ceva ca la o lucrare veche de zeci de ani.

Modul în care Primăria Baia Mare a cheltuit 17 miliarde lei, pentru realizarea părculeţului de la RFN este o sfidare la adresa cetăţenilor. În primul rând, lucrarea este atât de prost executată, încât nu au trecut decât câteva luni de la finalizarea acesteia şi deja se lucrează la renovare. Apoi, nu este deloc eficientă. Nici pentru copiii veniţi să se joace în părculeţ şi nici pentru adulţii care caută un loc de linişte preţ de câteva minute. Nu există un loc în care să te poţi adăposti de soare sau de ploaie. Nimic. Doar nişte elemente metalice decorate cu puţin lemn. Care duce cu gândul la un părculeţ mai modern, dar deloc pe gustul celor care au nevoie de confortul şi liniştea parcului respectiv. În al treilea rând, celebra fântână arteziană este gândită şi executată greşit, fapt pentru care o bună parte din apă ajunge pe trotuar, inundându-l până la stradă. Tot o baltă şi un noroi. De asemenea, ingenioasa realizare a Primăriei stârneşte reacţii negative din partea majorităţii celor care frecventează acel parc. Doar cuvinte critice la adresa celor care l-au conceput şi realizat. Privind partea pozitivă, lucrarea are şi elemente interesante, mai deosebite faţă de altele de acest gen. Luminile dau un farmec aparte, înscrise fiind într-un decor simplu şi modern. Dar nimic mai mult. Deloc util şi nicidecum realizat pentru cei care au cu adevărat nevoie de el.


rfn-baia-mare-2

Miliarde mâncate de vânt

Dacă nici 17 miliarde nu ajung pentru a realiza ceva modern şi în acelaşi timp pe gustul majorităţii cetăţenilor din acea zonă, e grav. Şi e şi mai grav atunci când lucrarea este atât de prost realizată încât necesită reparaţii încă de la darea în folosinţă. Comentariile celor care şi-au făcut o obişnuinţă din a merge după amiaza în părculeţul de la RFN sunt elocvente. „Nu arată nicicum. Nu-mi place deloc. Asta nu-i treabă. O fost un pom frumos, l-o tăiat. Eu am tensiunea peste 200. Niciun pic de umbră să stăm de soare. Iar când vine căldura mare, unde stau babele bolnave cu capul? Nici cu apa asta nu-i treabă. Nu ştiu cum au făcut, dar vine toată pe noi”, spune o femeie în etate. Imediat, este completată de vecina ei de bancă. „Aia cine plăteşte? Noi. Trage din pensie.” În discuţie intervine şi o a treia: „Mai bine lăsau cum o fost şi cheltuiau banii ăia pentru altceva. Era aici un cireş, mâncam cireşe. Amu mâncăm… vânt. În alte părţi au făcut loc de joacă pentru copii. Aici nu au unde se juca.” O putem contrazice? Nu. Întrebarea este de ce s-au tăiat frumoşii cireşi din acel părculeţ. Probabil nu vom afla niciodată. La fel cum nu vom înţelege ce a fost în capul acelora care au conceput fântâna arteziană. „Asta nu aşa trebuia făcută. Altfel, sub o altă formă, nu să împrăştie apa încoace. Se iroseşte aiurea. Nu e normal să curgă pe trotuar. E plin de apă, e ud pe jos. Zic eu că putea ieşi altceva”, spune o bunică ieşită în parc alături de nepoţica sa.

rfn-baia-mare-1

Nici cireşul, nici ciuperca

În locul unui cireş mare s-au pus bănci, încadrate de câteva elemente metalice, având în partea superioară stinghii din lemn. Patru persoane în etate dau o tură de cărţi. Cum nu au unde să le aşeze, pentru că în mijloc nu este nici măcar o măsuţă, le pun în palma unuia dintre ei. „Aici numa în bătaie de joc o făcut totul. În loc să facă un acoperiş frumos, să pună bănci. Au tăiat cireşii de aici. Nu e adăpost pentru umbră sau ploaie. E normal să fie aşa, cum să nu? La noi e normal. Unde aţi văzut să meargă bine lucrurile? La noi tăte-s pă invers. Asta-i bătaie de joc, pe cuvântul meu, dacă nu”, spune unul dintre cei care ia parte la jocul de cărţi. Un altul, afirmă că iniţial, a fost vorba despre un alt proiect, cu o zonă acoperită. Din motive necunoscute, s-a renunţat la el. „Au fost aici şi consilieri care s-au angajat că vor reglementa treaba asta. Sunt neserioşi. Chiar primarul Anghel a fost aici. Nu ne-a făcut proiectul iniţial, cu care am fost de acord. Că era sub forma unei ciuperci mari, cu nişte mese. Era frumos, dar nu l-au mai făcut”. Probabil acel proiect s-ar fi apropiat prea mult de valoarea de 17 miliarde, iar câştigul de pe urma realizării sale ar fi fost prea mic. Aşa, investiţia a fost mai profitabilă. Pentru oricine altcineva, dar nu pentru cetăţeni.

„Nu au făcut un pic de bordură la fântâna aia. Vin copiii, numai în apă stau şi sunt tot uzi. Şi mai beau şi apă de acolo”, trecător.

Tags: ,
Apr

29

 

victima-moisei

În zona Moisei  – Borşa, scandalurile se ţin lanţ. Nici măcar de Sărbători nu a fost linişte. Unul dintre localurile din Moisei a fost scena unor bătăi ca în filme. Mai mulţi borşeni i-au atacat pe câţiva localnici cu bâte şi un topor. Moiseeni afirmă că Poliţia şi Parchetul nu face nimic în astfel de situaţii şi ameninţă că în cazul în care vinovaţii vor fi lăsaţi să scape, îşi vor face singuri dreptate. 

Nici în ziua de Paşte grupările rivale din Moisei şi Borşa nu au ţinut îngropată securea războiului. Şi au dezgropat-o la propriu. În timp ce se aflau într-un local din Moisei, mai mulţi tineri au fost atacaţi de un grup de borşeni înarmaţi cu bâte şi o secure. Două dintre victime au fost internate la spital, unde li s-au acordat îngrijiri medicale. Moiseeni afirmă că au fost atacaţi fără un motiv anume. Unul dintre aceştia, care a primit 25 – 30 de îngrijiri medicale, a fost lovit, întimp ce se îndrepta spre maşina din parcare. „În data de 19 aprilie, mă aflam într-un local din Moisei, orele 23. Eram pregătit să plec, cu un prieten şi încă două fete. Aşteptam încă o fată, să vină, să plecăm acasă. La un moment dat, unul dintre prietenii rămaşi în bar, a venit afară, să o cheme pe o fată care era afară, să danseze cu el, înăuntru. Cineva, aflat afară, a strigat să nu intre că e cineva cu secure, înăuntru. În momentul ăla, am crezut că minte. Eu nu l-am văzut când a intrat. M-am întors pe scările localului, de unde am văzut pe cineva înăuntru cu o secure în mână. Mai erau câţiva lângă el, care se împingeau. Văzând lucrul ăsta, am zis că nu intru. Între timp ceilalţi, au mers către maşină. Eu m-am dus după ei, autoturismul fiind parcat la o distanţă de 100 m de local. Când am ajuns la jumătatea distanţei, a venit cineva din lateral, a dat cu sprayul pe mine. În mână avea un par sau o bâtă de baseball, cu care m-a lovit în cap. Nu am căzut jos, ci am fugit spre maşină. Însă m-a ajuns, m-a lovit de câteva ori, am căzut jos şi m-am trezit la spital”, a declarat Grigore Tomoiagă, unul dintre cei agresaţi.

 

Bătuţi până la leşin

Tot la spital s-a trezit un alt tânăr din localitate, după ce a fost bătut până la sânge de agresori, care l-au lăsat în comă.  „Am venit să-mi iau ţigări. Am fost lovit în cap, la picior, fără să fac nimic. La început erau doi. Apoi, s-a umplut parcarea. Au venit, mi-au dat cu bâta de baseball sau cu un lemn, nu mai ştiu. Apoi, m-au tăiat la picior, cu securea. M-au întrebat a cui e maşina din parcare. Atât. Am leşinat în bătaie, eram distrus total. A venit un prieten, m-a luat cu maşina şi m-a dus la spital. Lui îi datorez viaţa. Altfel, eram mort acum. De frică, să nu mă găsească în spital, a trebuit să fug înapoi”, a spus tânărul din Moisei. O altă victimă a afirmat că agresorii erau beţi. „Au venit din senin. Erau beţi. Mi-au dat cu spray şi m-au bătut, iar apoi, au dat cu toporul. Erau vreo zece”, a spus cel agresat de borşeni. Cei care au stârnit scandalul au fost recunoscuţi de către victime. „Pe doi dintre ei îi cunosc. El a început tot scandalul acolo. A intrat cu toporul în bar şi apoi a ieşit. A zis că i-a arătat cineva un gest obscen. Când am început să ne ducem spre casă, ne-au luat la bătaie. A căutat sămânţă de scandal”, a declarat un localnic din Moisei.

 

Legea junglei

Voichiţa Zehan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a afirmat că până acum au fost identificaţi patru dintre agresori. Victimele au declarat că dacă vinovaţii nu vor fi pedepsiţi, vor fi nevoiţi a-şi face singuri dreptate. „Vin, ne dau în cap şi merg înapoi. Şi nu putem face nimic. Autorităţile nu iau nicio măsură. Într-o bună zi, o să ne luăm topoare şi o să mergem la ei. Nu avem ce să facem, e legea junglei”, a spus unul dintre cei agresaţi. De aceeaşi părere a fost un alt localnic din Moisei. „Dacă nu este legea de partea mea, atunci voi face legea cu mâna mea, că nu am ce face.” Aceştia au şi o explicaţie pentru faptul că de multe ori astfel de dosare nu sunt soluţionate de organele de cercetare penală. „Oamenii sunt cu bani, cu treburi. Poliţiştii şi procurorii sunt cumpăraţi. Poliţia merge, îi caută, îi duce, iar a doua zi îi vezi pe drum cu maşini şi zâmbesc. Au scăpat din nou. Au fost şi cazuri când oameni din Moisei i-au bătut pe cei din Borşa. Atunci, totul s-a plătit a doua zi. Acum, noi stăm aici, cu maşini sparte, nu e nicio problemă. Poliţia din Moisei e cumpărată de ei. Cine dă bani, scapă, cine nu, nu”, a declarat una dintre victime.

 

Să se facă dreptate!

„Poliţia şi Parchetul trebuie să-şi facă treaba şi să-i pună la punct, pentru că aşa nu se mai poate. Mulţi au dosare penale, însă aici se reduce totul. Nu numai băiatul meu a fost în cauză. Au mai fost persoane bătute şi maşini avariate. Băiatul meu nu a dat, în viaţa lui, un bobârnac la o muscă. La miezul nopţii, fix, m-a sunat doamna doctor Dincă. Fiind de gardă, m-a anunţat de situaţia băiatului. Am venit la spital şi am văzut cum tocmai îi coseau plăgile. Nu îmi vine să cred că în Mileniul III se poate întâmpla aşa ceva. Trebuie să facem legea junglei, sau cum? Dacă nu se face dreptate nici de data aceasta… aplicăm legea junglei. Am înţeles că unii dintre ei mai fug în Italia”, a spus Andrei Tomoiagă, tatăl victimei

victima-moisei-2victima-moisei-4victima-moisei-3

 

 

Apr

29

corin-chereches

Subiectul săptămânii în media locală este surpriza pregătită de Corin Cherecheş. O adevărată lovitură, foarte inspirată, după părerea mea, care în aste vremuri de criză vine să îi consolideze definitiv poziţia (dacă mai era nevoie), în Maramureş. Cu siguranţă, ceea ce înseamnă media se va schimba. Luna mai va aduce încă două schimbări majore pe care puţini le anticipau. De forţă. Pentru un trust puternic. Fără niciun fel de concurenţă. Pe plan local, cei care mai făceau palide eschive de genul “eu cu voi nu stau de vorbă, că mă descurc în altă parte” vor avea o surpriză neplăcută. În altă parte va fi un teve cu 200 de telespectatori. Maxim. Pe plan regional, Corin a ieşit în faţă atunci când media o duce mai prost. Nici dacă îşi alegea momentul, nu putea găsi unul mai potrivit. Gândită de multă vreme, regionalizarea se va materializa într-un concept care promite. Promite şi ţinteşte mai sus. Peste două luni se împlineşte un an de când lucrez cu Corin. Şi acum îmi dau seama câtă răutate se răspândeşte pe la colţuri, din partea unor frustraţi, evident, în legătură cu acest om. Tot soiul de ghicitori în zaţul de cafea, care alimentează acustic o bârfotecă ambulantă, purtată din gura unuia în urechea altuia. Că vinde AXA, că nu mai are oameni, că s-a săturat de presă, că are probleme nu ştiu din care… Acum, Corin e omul momentului în presa maramureşeană. Şi, foarte curând, în cea regională. Iar acesta e doar începutul.

Apr

29

ACCIDENT - BUZAU

Imediat după uciderea fetiţei de şase ani, pe o trecere de pietoni din cartierul Ferneziu, reacţia rudelor nu a întârziat să apară. Aparţinătorii victimei cer justiţiei să-l condamne pe şofer. În caz contrar, îşi vor face singuri dreptate. Unii ameninţă chiar că îl vor ucide pe şofer, indiferent de consecinţe.

În cursul săptămânii trecute, un grav accident soldat cu moartea unei fetiţe de numai şase ani, s-a produs în cartierul Ferneziu, al Băii Mari. În timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, împreună cu alţi copii, fetiţa a fost lovită de o maşină. Din spusele martorilor oculari, şoferul conducea cu o viteză foarte mare. Din această cauză, el nu a putut evita accidentul. Astfel că fetiţa a fost pur şi simplu spulberată de autoturism. Imediat, la faţa locului au venit rudele copilului. În mare parte, ţigani, aceştia au intrat în conflict cu şoferul şi un pasager al autovehiculului. Puţin a lipsit ca disputa să se lase cu alte victime. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a linişti spiritele. Acum, la câteva zile de la accident, rudele fetiţei neagă faptul că ar fi încercat să îl linşeze pe şofer şi afirmă că fratele făptuitorului ar fi sărit să o lovească pe mama fetiţei, fapt care a dus la o reacţie agresivă din partea aparţinătorilor victimei. „Presa a spus că am încercat să îl linşăm pe şofer. Nu-i adevărat. Noi am reacţionat după ce un băiat din maşină, frate de-al şoferului, a sărit să o lovească pe mama fetiţei. Atunci s-a agitat toată lumea”, a declarat unul dintre unchii fetiţei. „Păi, cu copilul mort pe drum, să sară la mama sa? Şi fratele lui să o lovească pe femeie cu picioarele? Şi acum ne bagă tot pe noi că ne-am revoltat”, s-a întrebat Minerva Suci, bunica victimei. „A avut curajul să se lege şi de sora mea, de mama fetiţei. A înjurat-o şi a vrut să dea în ea. Am înţeles că a fost ucidere din culpă, dar să nu sară la bătaie”, a spus Vasile Andrei, unul dintre aparţinători.

 

„Vrem dreptate!”

Tot ce îşi doresc rudele fetiţei, acum, este ca justiţia să facă dreptate, condamnându-l pe cel vinovat. Acestea cer pedepsirea şoferului. Altfel, ameninţă că îşi vor face singure dreptate. „A mers la cantină cu mai mulţi copii. Când s-a întors, copiii au traversat pe la trecerea de pietoni. El venind cu viteză, ea s-a oprit. A avut 130 de km la oră. A lovit-o, a călcat-o cu roata şi a tras-o după maşină. A zdrobit-o cu totul. Vrem să fie condamnat şi tras la răspundere. Dacă nu se va face dreptate, o să facem noi. Cum a murit ea, o să moară şi el. Îl prind pe stradă şi îl omor. Să-mi dea 20 de ani. Măcar ştiu o treabă. Mi-a fost nepoată şi eu am crescut-o”, a afirmat Tibor Radu Suci, unchiul victimei. Cât despre împăcarea părţilor, nici nu poate fi vorba. Ţiganii declară că şoferul le-ar fi propus o sumă, pentru cheltuielile de înmormântare. Şi atât. Fapt cu care rudele victimei nu sunt de acord. „Acum ne tot sună, că ne dă 14 milioane. Nu ne trebuie banii lui. Că viaţa unui copil nu poate fi plătită. Că m-am chinuit de l-am crescut”, a afirmat Minerva Suci, bunica fetiţei. Deocamdată, pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal, acesta fiind cercetat pentru ucidere din culpă.

 

„Nu s-a văzut nici urmă de frânare. Nimic. A luat-o din plin. La viteza aceea, a omorât-o pe loc”, Minerva Suci, bunica victimei

Apr

11

SilkWeb – firma din Baia Mare specializata in servicii de web design ofera servicii web in toata Romania

calendar

April 2009
M T W T F S S
    May »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
© Copyright 2017 - Gazzetarul de Maramures | Made by AppChain.com